Poeziile

Călători în astă lume,

Suntem toÈ›i pe-acest Pământ

Și ce-am strâns noi, cui rămâne,

Când vom merge în mormânt?

După o viață goală, infamă,

Fără frați, fără surori,

Fără tată, fără mamă,

Fără viață și comori

El se duce în altă lume,

Pe un drum necunoscut

Între nori È™i între hume,

În rele mereu căzut

Frații mei iubiți din lume,

Ce trăiÈ›i pe-acest Pământ,

Faceți numai fapte bune,

Până intraÈ›i într-un mormânt.

Amin.

Nu vreau cavou, nici flori,

Peste-al meu mormânt,

Căci totu-i trecător,

Și de folos nu-mi sunt

Iar viața-mi, călătoare,

S-a dus și ce-am fost eu?

O rază fără Soare,

Pierdută-n drumul său,

O mână de țărână,

Strivită-n bolovani

Odată, reîntors în tină

Voi zace mii de ani

Am fost o simplă umbră,

“O zi necunoscută”,

Iar… pecărarea lungă,

Viața mi-a fost luptă!

Nu căutați iubirea,

Dincolo de mormânt

Acolo-i fericirea,

Celor ce-au crezut

Iubirea ta, curată,

Să fie cât trăieÈ™ti,

Iubindu-ți mamă, tată,

Și-atunci legea împlineÈ™ti

Altfel, totu-i în zadar,

Când vii azi ca să boceÈ™ti,

Plângând, oftând amar,

S-arăți că mă iubești

Astăzi, e prea târziu,

Când, totul s-a sfârÈ™it

Răsună în pustiu,

Un plâns înăbuÈ™it

Am fost bârfit în lume,

Că n-am făcut nimic,

Dar, lumea, o vezi bine,

Că ea nu e nimic!

Eu însă, am privit viaÈ›a

Așa cum trebuiește,

Dar, lumea întoarce faÈ›a,

Și mai rău te privește

Și-ar vrea ca să te vadă,

Un prăpădit pierdut

Din palme ca să bată,

Zicând, c-a reuÈ™it,

Dar, cine-i om cu “cap”,

N-ascultă de minciună

Lor, nu le stă pe plac,

Chiar dacă se răzbună

Căci dacă-n lumea asta,

N-ai vrut ca să iubești

Și să asculți povața,

Degeaba mai trăiești.

25 aug. 1978