Cautare

Google
Google

Poeziile

Voting starVoting starVoting starVoting starVoting star

În continuare vă prezentă o parte din poeziile scrise de acest autor.

Incercati si altceva

                  Mărturisim, fără conjur, că în anii destul de mulți ai stăruințelor noastre de a întâmpina – nu din filotimie sau generozitate, ci din bucuria de a descoperi o  nouă valoare între candidații la “Prima verba”.În destul de puține dăți am simțit o așa bucurie reală și o liniște  aparte ca la lectura volumului de “Meditații” semnat de... citeste restul
Profesor NICOLAIE P. SULTAN                   La 29 km de Craiova, spre Filiași, se află satul Răcari, județul Dolj. Această așezare a luat numele – Răcari, de la pârăul Răcari, care izvorășste din dealurile din apropiere, străbate satul și se varsă în Jiu.                 Pârăul, la rândul său, a fost numit așa, pentru că în... citeste restul

Colectia de articole disponibile

sortare:

SATUL

 

Satu-i vatra părintească,

Locul unde ne-am născut toți.

Este glia strămoșească,

Unde avem părinții, morți.

 

 

Aici mama, cea duioasă,

M-a scăldat, m-a alintat

Și cu busuioc pe frunte,

M-a stropit, m-a sărutat

 

 

Apoi m-așeza-n copaie

Și mă legăna ușor,

Cântându-mi după baie,

Nani, nani, puișor.

 

 

Aici ne-au trăit strămoșii,

Care au suferit din greu,

Jugul Porții, jugul morții,

De turci jugăriți mereu.

 

 

Mulți din ei muriră-n lupte,

La Plevna ori la Smârdan,

Căutând mereu să-nfrunte,

Aprigul nostru dușman,

 

 

Cu-a lor piepturi oțelite,

Păstrând jurământul dat,

Au dat lupre îndârjite

Și de turci ne-au liberat.

 

 

Odată veniți acasă,

Au urmat al vieții fir,

Curând a morții coasă,

I-a dus pe rând la cimitir.

 

 

Din bordeiele sărace,

Din căsuțele de lut,

Satul încet se reface

Și se schimbă foarte mult.

 

 

Vrem ca liniște să fie,

Pace și muncă sporită,

În întreaga Românie,

Țara noastră mult iubită.

 

 

 

25 ianuarie 1976

Petre N. Sultan – Răcari de jos – Dolj 

MAMA

 

Nu e fiinţă mai aleasă,

Mai de preţ cu nume sfânt,

Decât mama cea duioasă,

Ce m-a născut pe Pământ

 

Ea este mereu de veghe,

Lânga copilul iubit

Îl răsfaţa, îl hrăneşte,

Să se simtă fericit

 

Mama-i fiinţa cea mai dragă,

Mai scumpă pe-această lume,

Când învaţă să vorbească,

Toţi copii îi spun pe nume

 

Mama a îndurat, de veacuri,

Multă, multă, umilire,

Sclavă, roabă si necazuri,

Fără nici o ocrotire

 

Mulţi eroi, viteji de arme,

Ce-au condus acest popor

Au răsărit tot din mame,

Ne-au condus spre viitor

 

Mama i-a-ndemnat la luptă,

Să se bată pentru ţară,

Dacă-i cazul, să şi moară,

Decât ţara lor sa piară

 

Mama, de azi, ia parte

In familie, la sfat,

Munceşte, învaţa carte,

La egal cu-al său bărbat.

 

15 ian. 1976

Petre N. Sultan com. Brădeşti

Răcari de Jos- Dolj

CASA PĂRINTEASCĂ

 

Fie mică, fie mare,

Este casa părintească,

Unde creştem fiecare,

Cu o dragoste aleasă

 

Eram mici pe lângă sobă

Şi ne încălzeam la ea,

Cu măicuţa stam de vorbă,

Ea pe toţi ne mângâia

 

Ascultam poveşti frumoase,

De la tatăl nostru drag,

Iar seara, îi ţineam calea,

Când trecea al casei prag

 

În grădina casei noastre,

Am zburdat, am alergat,

Iarna lunecam pe coaste,

În iureş învăpăiat

 

Tata când pleca de-acasă,

Să muncească pe ogor,

Într-o goană ambiţioasă,

Călcam fânul din obor

 

Apoi când ne-am făcut mari,

Să plecăm cu toţi la şcoală,

Pe rând, părinţii ne-au îmbrăcat,

Ne-au purtat de cheltuială

 

Lângă casa părintească,

Prin grădina ei cu pruni,

Au început sa se ivească,

Mugurii unei noi lumi.

 

De atunci, casa părintească,

Pentru noi e ceva sfânt

Nu vom uita niciodată

Pe părinţi, pân-la mormânt

 

Acolo am căpătat,

Toate sfaturile bune,

De la casa mea din sat,

Cum să ne purtăm în lume

 

Fie mică, fie mare,

Asta-i casa părintească,

Îndeamnă pe fiecare,

În lume cum să trăiască.

ROMÂNIA - IMN DE SLAVĂ

 

Aici noi ne-am născut

Aici ne-am așezat

Și pentru acest durut,

Străbunii au luptat

 

Am răsărit din Soare,

Din aer și pământ,

Din Traian cel Mare,

Și Decebal cel Sfânt

 

Ne-am închegat din tină,

Din sânge de străbuni

În vatra carpatină,

Luptarăm, neînfricați hultani

 

Am fost loviți de soartă

Și am sângerat din greu,

Am fost robiți de Poartă

Și am suspinat mereu

 

În dârză neînfricare,

Multe jertfe au căzut,

Sub Mircea și Ștefan – Sfântul Mare,

Adeseori, noi ne-am bătut

 

Mai târziu, Mihai Viteazul,

Cu cruce și sabie în mână

A lovit mai crunt dușmanul

Și-a unit țara română

 

De atunci, veacuri de-a rândul,

Visul nostru s-a inchegat

Țara gândul împlinit-a,

Pe pământ eliberat

 

Astăzi apărem în lume,

Ca o țară mândră, nouă,

Și prin glorii și renume,

E scăldată-n stropi de rouă.

ȚARA MEA

 

Țara mea e ca o floare,

Țara mea-i plină de dor,

E-mbrăcată în sărbătoare,

În stindardul tricolor

 

Țara mea – mare solie,

Se afirmă în lumea mare,

Cu pace, dragoste, frăție

Și unire-ntre popoare

 

Este țara mea de veacuri,

Moșia luminoasă, sfântă

Pentru aceste vii meleaguri,

S-au jertfit frații în luptă

 

O iubesc peste măsură,

Sărut pământul ei sfânt

Dintre noi, aici muriră

Mulți români, s-au dus demult.

 

31 ian. 1976

Petre N. Sultan

O! DULCE ROMÂNIE

 

O! dulce Românie

O! țara mea frumoasă

Așa a fost să fie,

Să fii ca o mireasă

 

Cu fruntea încoronată,

De-un alb mărgăritar,

De Cer binecuvântată

Cu darul cel de har

 

Prin munca-ți avântată,

Ai reușit, n-a fost ușor

Porți în mână prea curată,

Stindardul tricolor

 

Nu te lăsa învinsă,

Te vreau din nou tot mare

Te vreau din nou întinsă,

În vechile hotare

 

Înalță-ți a ta frunte,

Privește din Ceahlău,

În zare peste munte,

E tot pământul tău.

 

11 dec. 1973

ȚARA MEA - MAMĂ BUNĂ

O! țara mea, pământ străbun,

Cu rază de soare te-ncunun,

Căci ne-ai purtat pe brațul tău,

Și la bine și la rău

 

În decurs de ani, pustii,

Veniră hoarde din câmpii,

Călcara tot și-au jefuit

Pământul nostru, acesta sfânt

 

Cât au răbdat strămoșii mei,

Dar, s-au luptat ca niște lei,

Cu hâde hoarde, ce-au pierit

În lumea largă s-au pierdut

 

Am suferit mereu aici,

De la păgâni, de la calici,

Ne-au luat copiii-n juguri, robi

Și ne-au prădat ca niște corbi

 

Am fost loviți și schingiuiți

Și-n munți de ei am fost fugiți

Ne ascundeam din calea lor,

Lăsând în urmă casă și ogor

 

Dar, după vremuri, ce s-au scurs,

Un brav popor, noi am ajuns

În lipsuri grele și-n nevoi,

Noi ne-am crescut copiii goi

 

Am clăcuit și la boieri

Și-am suportat grele poveri,

Dar, am tăcut și am răbdat,

Până când destinul ne-a chemat

 

Un glas divin din depărtări,

Ne-a grăit așa, din zări:

Că nu-n zadar vom suferi,

Noi, tot nu vom pieri

 

Purtăm în vine sânge de roman,

De-al împăratului Traian

Și de-al lui Decebal, viteaz,

Pe-acest pământ suntem și azi!...

 

27 noiem. 1973

BRAVI OSTAȘI AI ȚĂRII MELE

Bravi ostași ai țării mele,

Ce stați streajă la hotar,

Voi păziți in vremuri grele,

Acest pământ milenar

 

Pământul îl stăpânim cu toții,

De la Decebal-hultan,

Care-adus în fața morții,

Nu s-a supus lui Traian

 

A sfidat moartea în față,

Decât prizonier la dușman,

Cu demnitate și-a luat viața,

Înjunghiat de-al său pumnal

 

Decebal, viteaz bărbat,

Celălalt, Traian cel Mare,

S-au luptat îndelungat,

Pentru-a țării lor onoare

 

Și din lupta lor, ce-au dus-o

Unul contra celuilalt,

Au făcut ca să răsară,

Acest popor minunat

 

Roma și-a adus ciutacii,

Au venit pe-acest pământ,

S-au împreunat cu dacii,

Făcând toți un legământ,

 

Ca din „ doi frați” să răsară,

Un popor, stăpân și drept,

Mândra țară să apară,

La dușmani să țină piept

 

Deci aceasta-i România

Țara noastră cea dorită,

Să vă faceți datoria,

Cand va fi primejduită.

 

2 dec. 1973

CHEMARE TINERETULUI

 

O! voi, vlăstare noi,

Veniți, veniți acuma

O! voi, pui de eroi,

Veniți de luați cununa

 

 

Cu voință și putere,

Veniți din sate îndepărtate,

Glia sfântă azi, vă cere,

De carte s-aveți parte

 

 

În slava carpatină,

Să făuriți din ea,

O țară de lumină,

O țară ca o stea

 

 

Prin munca voastră dreaptă,

Cu înțelepciune mare,

Să mai urcăm o treaptă,

S-ajungem “până la Soare”

 

În voi este puterea,

Pe voi țara vă cheamă,

Să vă-mpliniți, azi, vrerea,

De nimeni, n-aveți teamă

 

Vă puneți-ntreaga trudă,

Ideea creatoare,

Ca lumea să audă,

De-o țară înfloritoare

 

 

Căci numai așa se poate,

În unire să muncim,

Ducând lupta mai departe,

De străbuni vrednici să fim.

ȘCOALA

 

Asta-i școala cea frumoasă,

Cuib cu fete, băietani

Ea ne chamă de acasă,

La vârsta de șapte ani

 

Străbătând o zare vastă,

Cu copii de seama mea

Pe poteca de sub coastă,

Am ajuns curând la ea

 

“Domnul”, care stă la masă,

Om vârstnic, mare la stat,

Ne-a poftit pe toți în clasă

Și ne-am prins la-nvățat

 

Cu a sa bunăvoință,

Ne-a-nvățat pe fiecare,

Cum să tragem liniuță,

Ne-a împărțit abecedare

 

Și așa pe îndelete,

Am învățat să citim,

Și pe tabla din perete,

Să scriem, să socotim

 

După ce am terminat,

Cei cinci ani de învățătură,

Dascălul ne-a adunat,

Și ne-a spus, cu alintătură:

 

“-Copii, când veți fi mai mari

Veți intra-n societate,

Și cu minți iluminate,

Să munciți, sporind în toate

 

Cât ați fost colegi de școală,

Multe lucruri-ați învățat,

Să fiți oameni de ispravă”.

Și noi toți l-am ascultat

 

 

Școala-i mamă bună, știm,

Dă fiecărui om,

Un destin sigur, sublim,

Ca și altoiul de pe pom.

PRIMĂVARA

 

După iarna friguroasă,

Cu zăpezi și vânturi aspre,

Vine încet ca o mireasă,

Primăvara cea din basme

 

Ea este lumina vie,

Ce străbate peste tot,

Bucuria să adie,

Gonind iarna cu omăt.

 

Renaște totul prin vâlcele,

Iarba crește pe ponoare,

Timp frumos și păsărele,

Ne-mbie prin cântare

 

Ea o face ca să crească,

Prin păduri și prin câmpii,

Turme grase, ca s-o pască,

Mioare, mielușei zglobii

 

Apar mii de floricele,

Îmbătate de parfum,

Dezmierdându-se cu ele,

Trecătorul, pe-al său drum

 

Holda mândră, semănată,

Pe câmpiile întinse,

Așa de frumos arată

Totul pare ca în vise!

 

Peste tot e cald, e soare,

Firea se înveselește

Oamenii de pe ogoare,

Simt că munca lor sporește

 

Iar, când pe ce răsar,

Vin norii cu stropi de ploaie,

Holdele atunci tresar,

Ca în unduiri bălaie

 

Oamenii, toți în unire,

Muncesc, vin, neîncetat,

Cu alean și îndârjire,

Să avem un rod bogat!

VARA

După timp de Primăvară,

Vremea mai mult s-a-ncălzit.

A venit la noi, în țară,

Vara, anotimp la fel dorit

 

Ea vine cu ploi bogate,

Căldură și soare mult,

Să le dea roade bogate,

Holdele de pe pământ

 

Acum munca e-ntreită,

Nu știi unde să te duci

Toată lumea-i împărțită

Și pe vale și pe lunci

 

Omul, care-i priceput,

Nu stă-n loc și se gândește,

La tot ce are de făcut,

Dar și munca îl răsplătește

 

El pornește mai întâi,

Unde munca e mai mare

Face tot la timpul lui,

Pe imașuri și ogoare

 

Iar când vine seceratul,

Pe aceste mări mănoase

Oamenii, unul pe altul,

Se-ntrec, cu avânturi inimoase

 

Apoi sus pe camioane,

Baloturile sunt zidite

De băieți și băietane

Și la arie pornite

 

Când secerișul s-a gătat,

Continuă lucrul la grădină

Plantăm, udăm la zarzavat,

Omu-i tot fără odihnă...

TOAMNA

 

După lunile de vară

Cu munci grele, ostenitoare,

Vremea se răcește iară,

Bruma se-așterne pe ogoare

 

Multe păsări în adiere,

Pe înalte albăstrimi,

Din aripi, zic “La revedere!”

Și din cioc: “La vară, iar venim!”

 

Toamna vine pe colină,

Peste livezi  de pruni și vii,

Harnică ca o albină,

Aduce-n rate bucurii

 

Struguri copți, mere roșcate,

Prune, pere și gutui,

Toate trebuie așezate,

În cămara omului

 

Toată această bogătate,

Toamna o aduce-n dar,

Și împarte cu dreptate

Rodul muncii plin de har

 

Oamenii, la această trudă,

Au fost făurari neîncetat

Și necontenit asudă

Peste rodu-mbelșugat.

 

Din nou iarna când apare,

Având tot ce-i trebuiește,

Omul – trai de-mbelșugare

Numai “la bine”se gândește.

 

10 ian. 1976

IARNA

 

S-a dus toamna cea frumoasă

Cu tot soiul ei de poame,

Cu struguri de tămâioasă,

Cu must dulce pe la crame

 

A venit iarna sihastră,

Cu suflarea ei de gheață,

Cu zăpadă la fereastră

Totu-i trist și plin de ceață

 

Bate vântul, bate într-una,

De sus curg fulgii de zăpadă

Încotro, mânat de-acuma,

Omul“înoată”în ogradă

 

Zgribulit, iese din casă,

Privește cu ochii-n zare,

La zăpada cea pufoasă,

Ce s-așterne pe cărare

 

Ziua începe să mijească,

Soarele nu mai apare

Nici o ființă omenească,

Câinii se-ascund în coșere

 

Totu-n jur încremenește,

Numai vântul urlă, sus,

Omul tot se mai gândește,

La vara care s-a dus

 

Merge repede-n ogradă,

Intră în șopron la vite

Acolo, el, ce să vadă?!

Animale viscolite.

 

Face iute o sforțare

Și le curăță frumos

Apoi le dă de mâncare

Le așterne paie pe jos

 

Înghețat intră în casă,

Cu un braț, de lemne, plin,

Să-ncălzească, cu așchioară

Copiii și-al lui cămin

 

Focul se aprinde în sobă,

Fumul urcă-n fumuri roși,

Iar copiii stau de vorbă,

De împărați și feți frumoși

 

Când cuptorul s-a încălzit,

Gospodina hotărăște,

Să se-apuce de gătit

Încet masa-o pregătește

 

Copilașilor le place,

Prăjituri cu nuci și mere

Și mămica lor le face

Și le împarte cu plăcere

 

Când i-a săturat măicuța

Au mulțumit, s-au îmbrăcat

Să pornească săniuța,

Pe dealul de lângă sat

 

Iar acolo împreună,

Să se tragă pe zăpadă

Seara, frigul îi adună,

Intră iarăși în ogradă

 

C-au întârziat – nu-i vină,

Că mămica lor, în casă

Îi încântă cu o cină

Și privirea-i drăgăstoasă

 

Înghețați, roșii ca focul,

Ei la masă se așează,

Amânând pe mâine jocul

Cu-nfocare se ospătează

 

După ce s-au săturat,

Cu mâncări și turtă dulce,

Mama îi cheamă la pat,

Îi îmbie să se culce

 

 

15 ian. 1976

BALADA JIULUI

 

Jiule, cu a tale valuri,

Ce cobori iute din munte,

Supărat ieși dintre maluri,

Înnegrită-i a ta frunte

 

Când prives în a ta cale,

Îmi vine să mă-ngrozesc

Aș fugi în goana mare,

Să nu te mai întâlnesc

 

Vii la șes cu-așa putere,

Apa ta e spumegată

Cin-te vede, îi vine a crede,

C-ai să-neci câmpia toată

 

Îți știam apa curată,

Știm de unde izvorăști,

Dar acum ai altă apă

“-Spune-ne de unde ești?”

 

“-Ce te miri așa, măi frate,

Nu poți să mă recunoști!

Eu nu vin din altă parte,

Azi împlinesc și-un alt rost

 

Eu pe unde trec acuma,

Trebuie să fac un bine:

Să spăl, să curăț într-una,

Toți cărbunii scoși din mine

 

De asta, apa mea-i murdară,

De nu poți s-o mai cunoști

Căci eu duc acum în țară,

Cărbuni curați, românești”

 

“-Dar când treci curgând la vale

Ai grijă să nu ne îneci,

Ci să faci mai roditoare,

Holdele, pe unde treci”.

LA BALTĂ, LA SCĂLDAT

 

Apa lucește într-una,

Printre ierburi, care cresc

Ele își pleacă cununa,

Peste apă și “zâmbesc”

 

Este-o liniște  blajină,

Cu căldură și năduf

Doar o adiere lină,

Trece peste-al bălții stuf

 

Acum peștele apare,

Ieșind tot la suprafață

Sare, înoată și dispare,

Arătând că se răsfață

 

Păsărele care zboară,

Peste-al bălții roș-carmin,

Se înalță și coboară,

Găsindu-și hrană pe deplin

 

Peste tot murmură viața,

Plantele au înflorit

Libelule, fluturi zboară,

Prin aer, necontenit

 

Dar, deodată, gălăgie

Se aude dinspre sat

Alergând peste câmpie,

Copiii, vin la scăldat

 

Vin cu ropot, toți grămadă

Se dezbracă îndat’, pe loc

Sar în apă și se scaldă

Toți copiii îs prinși în joc

 

Unii înoată, se afundă,

De nu poți să-i mai zărești

În bulboane se scufudă

Doamne, cum să nu-i privești!

 

Peste tot e o splendoare

Balta-i luată cu “asalt”

Gălăgia este mare

Totu-n soare e scăldat

 

După ce-a trecut “furtuna”

După ce s-au săturat,

Copiii îmbăiați de-acuma,

Au purces, grăbiți, spre sat

 

Și frumos, mergând spre casă

Mulțumiți, cântând în cor,

Lăudând balta frumoasă,

Cu splendidul ei decor

 

15 ian. 1976

POETULUI MIHAI EMINESCU

 

Sub părul tău frumos și mare,

O frunte lată de cezar

Cu-o minte, care,

Gândea, spre înâlțimi, astral

 

Gândirea ta de plin azur,

Ne-a dat nouă de înțeles,

Plămădește-n aur pur,

Necuprinsul univers

 

Erai o rază de lumină,

Peste poporul obidit

Cu obârșie daco-romană,

Atât de mult tu l-ai iubit

 

Dar “roata vieții”, nemiloasă,

N-a înțeles menirea ta,

Făcându-ți viața pernicioasă,

Și ai căzut în boală grea

 

Și copleșit de trudă amară,

Cu lipsuri grele și-n nevoie,

Ai îndurat, în a ta țară,

Plecând, prea tânăr, dintre noi

 

Acuma, ale tale gânduri,

Sunt curmate pe vecie,

Numai între patru scânduri,

În eterna împărăție

 

Căci tot ce este viu sub soare,

De la mic și pân-la mare,

Azi se naște, mâine moare

și dispare,

În nesfârșita depărtare

 

Cel mai de preț rămâne, omul,

Cât trăiește pe Pământ,

Dar când moare, corp și suflet,

Se duse în necunoscut,

Eminescu, ne este scut...

 

Noi, nu te-am uitat nicicând,

Cinstim mereu memoria ta,

De-apururi te purtăm în gând

Ai fost Lumina, nu doar o stea.

 

Oct. 1973

LA IISUS

 

La Iisus, la apa vie,

Care curge ne-ncetat,

Veniți toți, în armonie,

Lângă blândul Împărat

 

Căci din El curge izvorul,

De viață dătător

El socotește viitorul,

Pentru oricare muritor.

 

Iisus veșnic ne cuvântă,

Mântuirea s-o purtăm

Din puterea Lui Cea Sfântă,

Cu toți să ne întrupăm

 

Veniți frațim, cu mic, cu mare

Nu zăboviți și intrați

Căci vine ziua izbăvitoare,

Când toți vom fi judecați!

 

Când a judecății Ușă,

Pentru mulți se va închide,

Viața noastră cărăușă,

Va plânge, nu va surâde.

 

Tu, atunci iubite frate,

Ce mai cauți la Iisus,

Căci în fața Judecății,

Nu poti da nici un răspuns.

 

Dacă-n cursul vieții, însă,

Ai trăit numa-n păcat,

Ușa va rămâne închisă,

Prea târziu te-ai deșteptat

 

Locul va fi focul veșnic,

Unde mergi ca să petreci,

Chinuindu-te amarnic,

Vei fi osândit pe veci.

Amin.

DOMNUL PĂCII

 

Domnul Păcii a pogorât,

Din ceruri, din Slava Sa,

Să ne-aducă pe Pământ,

Pacea și mântuirea

 

Slavă întru Cei de Sus

Și Lui Dumnezeu mărire,

Pentru oameni, mai presus,

Pace și bună-vestire

 

El ne-a dat această pace,

Aici, nouă, pe Pământ,

Viața, Domnul ne-o reface,

Pân-ne ducem în mormânt

 

Cum omul, este rapace,

Gălăgios, precum un tunet,

A făcut c-această pace,

Să n-aibă nici un răsunet

 

A început ca să trăiască,

Cu ura și cu minciuna

Viață nouă să-și croiască,

Războindu-se într-una

 

Dar, Domnul de Sus veghează,

De-acolo, de und-s-a dus,

Și mereu se întristează,

Văzând unde am ajuns

 

Fraților care cunoașteți,

Ce zice Sfânta Scriptură,

Sfătuiți pe “cei măreți”,

Să nu mai trăiască-n ură.

 

Când a fost aici în lume,

Domnul a rostit cuvântul:

“Că vor moșteni Pământul,

Oameni blânzi, cu lucrări bune”

 

Și atunci în lumea asta,

Va fi bine și frumos,

Ca să ne iubim cu toți

Fii ai Domnului Hristos.

Amin.

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU

Încrede-te în Dumnezeu,

Frate și dragă creștine,

Nu-ncerca să faci vreun rău,

Păstrează pe Domnul în tine.

 

În viața ta întreagă,

Caută să fii cinstit,

De nici o faptă beteagă,

Să fii cumva chinuit

 

Și ca David din Psaltire,

După cum a fost și scris,

Necazul, nemulțumire,

Înaintea Lui le-am pus

 

Fă ca a ta scumpă viață,

Să o predai Domnului

Și-ascultând a Lui povață,

Vezi Grădina Raiului.

Amin.

OMULE, FIINȚĂ SLABĂ

Omule, ființă slabă

Așa mare, încrezut,

Că vei face multă treabă,

Până vei pleca-n mormânt

 

Te-ai zbătut în cruntă vrere,

Cât ai trăit pe Pământ,

Ca să aduni la avere,

A fost unicu-ți crezământ

 

Nu te-ai gândit niciodată,

Că ceasul când va suna,

Ai să-ți iei a ta răsplată,

Culegi ce vei semăna

 

Și le vei lăsa pe toate,

Cât ai adunat aici,

Bani, avere și palate

Și nimic nu poți să zici

 

Rudele și ai tăi prieteni,

Nu pot nimic ca să-ți facă,

Dacă fapta ta, creștine,

Domnului, nu o să-i placă.

Amin.